Mobila - nr. 4/2008

Creativ

Curajul de a fi noi înşine

English translation: The Courage To Be Yourself

Interviu cu arhitectul Carmen Dumitrescu, designer de mobilă

Discuţiile cu profesioniştii sunt întotdeauna interesante. Când intervievatul mai este şi un om foarte instruit, cu o afinitate specială pentru nou, frumos şi practic, deja discuţia capătă dimensiunea unui eveniment. Cam aşa stau lucrurile în cazul de faţă. Numele Carmen Ştefania Dumitrescu nu este unul necunoscut cititorilor revistei Mobila. Doamna care îl poartă este arhitect (iată un cuvânt magic pentru industria mobilei) şi lector la Facultatea de Design de Interior a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti, şi a semnat până acum câteva serii de articole pe tema designului, marketingului şi materialelor utilizate în industria mobilei. Cu o experienţă vastă în domeniul pedagogic şi un bagaj de cunoştinţe de specialitate mai mult decât impresionant, arh. Carmen Dumitrescu este şi un concurent redutabil în Concursul Naţional de Design de Mobilier, unde originalitatea ideilor, funcţionalitatea şi versatilitatea modelelor propuse i-au adus în decursul timpului câteva menţiuni din partea juriului.
– Sunteţi arhitect, designer de mobilă şi profesor. Sunt meserii frumoase. Ce vă oferă deosebit fiecare dintre aceste ocupaţii?
– Pentru mine este într-adevăr combinaţia ideală, mă consider privilegiată pentru că fac ce îmi place. Sunt trei “roluri” profesionale care-mi permit luxul de a fi interesată de foarte multe lucruri, de a vedea problemele din mai multe puncte de vedere, de a continua să învăţ, de a avea idei şi de a le pune în practică. Formaţia de arhitect îţi construieşte o structură mentală specială, astfel că poţi înţelege şi imagina, pentru a acţiona apoi cu rigoare şi pragmatism; în plus, ai deschiderea de a înţelege şi eventual modela lucrurile de la scara oraşului la detaliul de clanţă. Designul şi arhitectura au teritorii ce se suprapun parţial, competenţele sunt complementare. Am avut norocul…

Pentru versiunea completă a articolului şi multe altele, cel puţin la fel de interesante, solicitaţi un exemplar de la redacţie: abonamente@apmr.eu
Andreea Paraschiv
Copyright © 2009 APMR | Contact