Mobila - nr. 1/2009

Opinii despre fapte

Privind înapoi

Un sfârşit... şi un nou început

Există oameni care oftează pentru fiecare capăt de drum şi există oameni care văd în orice sfârşit doar şansa unui nou început. Le-am dat întotdeauna dreptate acestora din urmă. Tocmai de aceea îmi doresc ca acest discurs să fie nu doar purtătorul unui mesaj, ci şi purtătorul unor atitudini: optimism şi recunoştinţă.
Începând cu 1 februarie a.c. am predat d-nei Aurica Sereny ştafeta conducerii APMR. O ştafetă dificilă, într-o perioadă dificilă... Dar ce nu este dificil?! Câţi dintre noi pot spune ca au avut o mare realizare fără nici un efort?! Eu, unul, nu cred în reuşite facile, în schimb ştiu că, cu cât este mai mare efortul, cu atât este mai mare şi bucuria succesului. ªi nu am nici o îndoială că evoluţia Asociaţiei va fi una plină de reuşite şi de aici înainte. Trebuie să fie aşa pentru că îi reprezintă pe producătorii unui sector important al economiei naţionale, o industrie... care nu se află la primele încercări.
Actuala criză economică ne pune la toţi, acum, multe semne de întrebare. Cu toate acestea, sunt liniştit la despărţirea de Dumneavoastră, pentru că am deplină încredere în capacitatea şi experienţa managerială a doamnei preşedinte Sereny, şi în colectivul pe care îl conduce. Pe de altă parte, sunt convins că fiecare dintre Dumneavoastră va încerca să contribuie pozitiv la întărirea Asociaţiei noastre, pentru că puterea sectorului stă şi în consecvenţa şi unitatea cu care îşi susţine interesele în faţa autorităţilor şi a publicului larg, pe plan intern şi extern.
Nu pot să pun pe hârtie sentimentele care mă încearcă în aceste momente, după 52 de ani de activitate în sector, ca inginer de industria lemnului, unde am activat în diverse funcţii de conducere, în producţie, comerţ exterior şi cercetare ştiinţifică. Am văzut acest sector transformându-se complet de mai multe ori: l-am văzut într-o perioadă de mare înflorire, l-am văzut destrămându-se şi, lucrul cel mai important, l-am văzut renăscând.
Ultimii 17 ani i-am petrecut conducând cu rezultate notabile şi sprijinul unei echipe de oameni devotaţi şi cu multă experienţă, patronatul producătorilor români de mobilă. Mi-ar fi foarte dificil, poate chiar imposibil, să încerc să încropesc un bilanţ al acestei îndelungate activităţi, pentru că nu aş putea să fiu perfect obiectiv, iar o mare parte dintre Dumneavoastră, datorită în special diferenţei de vârstă, mă cunoaşteţi puţin sau deloc.
Totuşi îmi place să cred că balanţa se înclină spre partea pozitivă a activităţii mele, şi că nu am motive să părăsesc nemulţumit prima scenă a sectorului nostru. Aderarea APMR în această perioadă la Uniunea Europeană a Mobilei (UEA) şi mai târziu, ca membru fondator, la Confederaţia Mondială a Mobilei (WFC) sunt două puncte ce nu pot fi trecute cu vederea de nimeni. De asemenea, participarea Asociaţiei noastre la cele două Congrese Mondiale ale Mobilei – la Palma de Mallorca şi Shanghai – au fost realizări notabile ale APMR, ca organizaţie reprezentativă a sectorului. A fost o mare onoare pentru mine să mă aflu la conducerea Asociaţiei în toată această perioadă, mai ales că aceste succese nu vor putea niciodată să aparţină unei singure persoane, indiferent cine ar fi aceea, ci sunt ale noastre, ale tuturor. Ele reprezintă recunoaşterea eforturilor unui întreg sector şi a poziţiei sale pe plan internaţional.
Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat Asociaţiei în toţi aceşti ani, şi vă doresc multă sănătate şi afaceri prospere!

Ing. Aurel Rizea preşedinte al APMR