Mobila - nr. 4/2010

Producţie şi comerţ

Ardudana – de la scaune la mobilă de artă

English translation: Ardudana – from chairs to art furniture

Interviu cu dl Păcurar Dumitru, managerul fabricii salvate de la faliment

Diferenţa dintre o afacere ajunsă în derivă şi una aflată în creştere o face atitudinea echipei de manageri care iau deciziile şi sunt implicaţi şi în executarea acestora. În judeţul Satu Mare la Ardud am vizitat o fabrică de mobilă ce trece printr-o perioadă de regenerare. Desprinsă în prima parte a anilor ’90 din imensul Samobil, fabrica Ardudana era cunoscută ca o unitate specializată în producţia de scaune. După ce cu trei ani în urmă fostul mecanic şef al fabricii, dl Păcurar Dumitru a revenit în calitate de acţionar majoritar şi director general, Ardudana a fost salvată de la faliment, iar acum se află în siguranţă. A fost diversificată gama de produse, iar în conducerea firmei sunt implicaţi mai mulţi membri ai familiei Păcurar – astfel atmosfera impersonală din întreprindere a fost schimbată într-una dominată de principii similare cum este grija pentru bugetul unei familii.

– Când s-a născut ideea ca familia Păcurar să îşi dedice viaţa acestei fabrici?

– Acum trei ani, în 2007, Ardudana a ajuns la un punct de minim, în care rezultatele economice ale societăţii aveau o tendinţă care trebuia oprită. Personal am avut acţiuni la această societate, însă am încetat să lucrez aici cu 5 ani în urmă. Între timp, m-am ocupat cu alte afaceri, şi mi-am dat seama că pot pierde toate acţiunile, dacă societatea se închide. Pe de altă parte, am venit să lucrez aici imediat după Revoluţie – de profesie sunt inginer mecanic –, am lucrat la această societate până acum 5 ani şi am început să mă îndrăgostesc de ea şi de produsele realizate aici.

– A fost totuşi o decizie cu risc...

– Aşa este. Chiar dacă acum câţiva ani au existat foarte mulţi investitori interesaţi să achiziţioneze Ardudana, iar conducerea veche a societăţii a contactat mulţi oameni de afaceri din ţară şi din străinătate în acest scop, după ce aceştia citeau actele cu rezultatele firmei, plecau spunând că societatea nu se mai poate salva.

– Care au fost motivele pentru care v-aţi asumat în cele din urmă această sarcină?

– ªtiam că societatea are un potenţial material nevalorificat în oameni, utilaje şi clădiri. Cu cinci ani în urmă eram mecanicul şef al unităţii, eram membru în consiliul de administraţie, şi am afirmat că societatea nu este administrată în modul cel mai corect. Acest lucru m-a determinat până la urmă să plec – chiar dacă am avut cele mai multe acţiuni dintre colegi –, spunând că drumul ales nu este cel bun.

– Care au fost cele mai importante decizii, după revenirea dumneavoastră la „cârmă”, pentru evitarea falimentului şi relansarea societăţii?

– Am pornit pe două planuri. Primul a fost reclădirea relaţiilor din interiorul societăţii: relaţiile dintre oameni, grija faţă de utilaje şi atitudinea angajaţilor faţă de produse. Al doilea plan a fost relaţia dintre societate şi partenerii acesteia, cei pentru care fabrica producea mobilă. În trecut, firma producea doar scaune, dar începând cu prima lună, am introdus produse noi – mobilă corp – la început mese, apoi mobilă sculptată.

– Cum au primit angajaţii companiei aceste modificări?

– Schimbările nu sunt primite întotdeauna cu bucurie, dar am adoptat politica paşilor mici: câştigi teren din aproape în aproape, după care faci pasul următor. Faptul că pe lângă scaune au apărut mesele, apoi mobila corp, i-a conferit societăţii o flexibilitate mai mare. Nu puteam să stăm şi să aşteptăm comenzile numai pentru scaune. Am preluat societatea cu 200 de angajaţi, pe care îi păstrez şi acum. Consider acest lucru o performanţă, dacă luăm în considerare că momentul preluării fabricii Ardudana societatea de furnizare a energiei electrice stătea la poartă pentru a ne tăia curentul. ªi nici datoriile către stat nu erau plătite de ani de zile. Acum suntem cu toate plăţile la zi. Încet, lucrurile au intrat pe făgaşul normal, dar nu trebuie să uităm nici o clipă că traversăm o perioadă de criză şi există o supraproducţie la nivel general, nu doar în cazul industriei de mobilă, ci şi în alte domenii.

– Revenind la cel de-al doilea plan de măsuri, presupun că aţi păstrat clienţii vechi ai societăţii, şi aţi căutat parteneri noi. Cui vindeţi mobilă acum?

– În acest moment suntem prezenţi cu produsele noastre în aproape toate ţările din Europa. Ne-am modificat şi politica faţă de comenzi. Dacă înainte nu se acceptau comenzi pentru serii mici de produse, acum nu ne putem permite să refuzăm vreun partener. Dacă astăzi primim o comandă pentru o serie mică, partenerul respectiv va reveni cu siguranţă la noi dacă va avea nevoie de un număr mai mare de produse.

– Cum aţi procedat pentru lărgirea bazei de clienţi? Prin participări la târguri, contacte directe sau alte metode?

– La înfiinţare, societatea noastră a fost o secţie a Samobil, pe urmă a aparţinut de Ergolemn, iar în 1994, în urma privatizării prin metoda MEBO, a devenit societate de sine stătătoare. Ea a fost prezentă la târguri şi înainte de 1994 împreună cu Ergolemn, iar după acest moment am participat la târgul din Bucureşti în fiecare an în nume propriu. A fost relativ simplu să conştientizăm în rândul clienţilor că Ardudana are o identitate proprie, şi că îşi diversifică gama de produse, chiar dacă unii au fost surprinşi că le putem oferi şi altceva în afară de scaune.

– Care sunt categoriile de clienţi din România şi din ţările în care exportaţi, cine cumpără mobilă stil? Există un tradiţionalism în rândul clienţilor în acest sens?

– Pentru a cumpăra acest tip de mobilă, clienţii trebuie să dispună de o situaţie financiară medie, sau peste medie. La rândul lor, aceşti clienţi apreciază lemnul, lucrul manual prin care acesta a fost înnobilat, şi doresc să aibă ceva deosebit în casa lor.

– Cât va rezista acest tip de mobilă faţă de atacurile foarte agresive pe plan de marketing ale producătorilor de mobilă modernă, din materiale compozite?

– Cred că acest lucru depinde foarte mult de modul în care reuşim să ne promovăm produsele. Pe de altă parte, oamenii încep să aprecieze din nou mobila din lemn care este mai durabilă, iar cei care au investit bani serioşi într-o casă, cu siguranţă nu o vor mobila cu mobilier din PAL.

– Care sunt planurile de investiţii pe plan tehnologic?

– Ca investiţie imediată, pe lângă centrul de prelucrare cu comandă numerică existent mi-aş dori încă două asemenea centre, pasul următor urmând a fi realizarea unei hale dedicate pentru mobila corp. Consider că, dacă controlăm atent fiecare element de cheltuială, putem visa la mai mult. Acum trei ani, când am preluat fabrica Ardudana, aceasta avea pierderi în fiecare lună. Atunci mi-am propus ca până la sfârşitul anului respectiv să elimin pierderile. După prima lună am să opresc scăderea, pe fondul creşterii producţiei şi ca atare a scăderii cheltuielilor. Avem deci speranţa zilei de mâine.

Zilahi Imre
Copyright © 2009 APMR | Contact