Mobila - nr. 3/2010

Creativ

Cei mai creativi concurenţi au fost premiaţi

Etapa „Creaţie” a concursului de design şi-a desemnat câştigătorii

La jumătatea lunii mai la sediul APMR, într-un cadru restrâns, a avut loc ceremonia de premiere a câştigătorilor primei etape a Concursului Naţional de Design de Mobilier de Avangardă 2010. Ca şi în alţi ani, ponderea cea mai mare între înscrişi au avut-o studenţii, cei mai mulţi din centrele universitare Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca, şi evident tot ei au dominat şi „podiumul”.

Pentru studenţi concursul pare să fi devenit un punct de referinţa pentru verificarea competenţelor şi testarea ideilor proprii în domeniul designului de mobilier; dintre cei 140 de concurenţi, doar 25 sunt profesionişti. În acelaşi timp, creşterea interesului pentru Concursul Naţional de Design de Mobilier de Avangardă survine o dată cu lărgirea grupului de organizatori, prin cooptarea centrelor universitare din Braşov şi Iaşi, şi cu decizia de dublare a valorii premiilor pentru ambele etape ale concursului.

Numărul de proiecte primite de la participanţii la concurs şi analizate de juriu în această etapă a fost de 82. A contat în mod deosebit noutatea liniei artistice şi posibilitatea tehnologică de realizare - proiectele selecţionate să poată fi concretizate în prototipuri şi să poată participa la faza a doua. În limita punctajului maxim posibil - de 70 de puncte - juriul a hotărât acordarea următoarelor premii:

Premiul I: cu 58,5 puncte, dl. Vlad Hani, student în anul 3 al Facultăţii de Arhitectură de Interior, UAUIM Bucureşti, pentru produsul Mikey Chair;

Premiul II: cu 58,0 puncte, dl. Sabin Popescu, student în anul 1 al Facultăţii de Arhitectură, UAUIM Bucureşti, pentru produsul Scaun Lounge;

Premiul III: cu 55,5 puncte, dl. Bogdan Ciocoiu, student în anul 2 al Facultăţii de Arte Plastice şi Design a Universităţii G. Enescu Iaşi, pentru produsul “Şezlong O2;

Menţiune: cu 51,0 puncte a revenit colectivului format din: Cătălina Ababei, Andreea Bleşneag, Anca Tănăsachi şi Bogdan Ciocoiu, studenţi în anul 2 la Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii G. Enescu Iaşi, pentru produsul “Şezlong Sponge;

Menţiune: cu 51,0 puncte a revenit colectivului format din: Alexandra Ghioc şi Bogdan Ciocoiu, studenţi în anul 3 şi respectiv 2 la Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii G. Enescu Iaşi, pentru produsul “Şezlong Reflect Sharp.

Menţiune: cu 48,5 puncte, dl. Vasile Călin Oltean, student în anul 3 la Facultatea de Ingineria Lemnului a Universităţii Transilvania Braşov, pentru produsul Scaun Profet.

Dl. arh. conf. dr. Iulius Ionescu, decanul Facultăţii de Design de Interior al UAUIM Bucureşti, preşedintele juriului: Anul acesta s-au detaşat un numă de, să zicem, 12-15 lucrări, faţă de restul care au fost un pic mai slabe ca la ediţiile anterioare. De data aceasta au fost premiaţi numai studenţi şi acest lucru este foarte important. Acum au intrat şi ei în rândul câştigătorilor acestui concurs, alături de strudenţii şi profesioniştii premiaţi la ediţiile anterioare şi trebuie spus că mulţi dintre aceştia au folosit concursul ca o trambulină de lansare în carieră. Îmi doresc de fiecare dată ca la această competiţie să participe cât mai mulţi studenţi şi iată că la această ediţie au fost majoritari. Profesioniştii au participat în număr mic la această ediţie, pentru că, din păcate, în actualele condiţii economice, au preocupări mai importante decât participarea la concurs. Doresc să îi felicit pe câştigători şi le urez să o ţină tot aşa şi de acum înainte.

D-na Aurica Sereny, Preşedintele APMR: Indiferent, că au fost sau nu nemulţumiri din partea juriului faţă de calitatea generală a lucrărilor de anul acesta, eu sunt optimistă. Mobila intră la industriile catalogate drept industrii de modă şi design. În plus, sectorul mobilei este una dintre industriile foarte interesante; la noi nu a fost tratată multă vreme ca sector al designului de vârf şi ca urmare, dezvoltarea sa în această direcţie are un potenţial mare şi reprezintă o şansă pentru tinerii talentaţi.

D-na Rodica Sfâca, director general SC Ronex Producţie SRL: „Felicitări! În primul rând pentru cei care au iniţiat şi susţin acest concurs absolut deosebit, este vorba de colectivul operativ al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România, o mână de persoane sufletiste şi dedicate... Felicitări şi concurenţilor pentru reuşită! Sper să folosească şi de experienţa acumulată şi de premiul obţinut; nu ştiu dacă este primul concurs la care participă fiecare, dar în mod sigur trebuie să folosească această oportunitate, pentru că este un concurs recunoscut.”

Etapa Creaţie a concursului (iniţiat în 2003 de APMR) este una intermediară, adevărata recunoaştere venind abia cu prilejul fazei Prototip, organizată în septembrie, cu prilejul Târgului Internaţional de Mobilă de la Bucureşi, când ideile prind formă şi producătorii de mobilier şi publicul larg le validează originalitatea, inspiraţia care le-a generat şi realizarea tehnică. Felicitări tuturor câştigătorilor şi mult succes în continuare tuturor participanţilor, care trebuie să nu uite că adevărata consacrare a efortului depus va veni la BIFE-TIMB 2010!

Tot mai multe firme româneşti înţeleg necesitatea promovării designerilor autohtoni

Concluzia este evidentă şi este pe cale să depăşească condiţia de simplu slogan. În ciuda stagnării economice, tot mai mulţi producători de mobilă se decid să fie alături de APMR în demersurile de atragere şi descoperire de talente care doresc să se dedice creării de mobilier. Unii dintre aceştia sprijină Concursul Naţional de Design de Mobilier de Avangardă încă de la primele ediţii, alţii s-au apropiat pentru prima dată anul acesta de ceea ce majoritatea tinerilor designeri români de mobilier consideră ca fiind „cea mai importantă competiţie internă de acest gen”. Pe aceştia şi pe toţi ceilalţi care se vor mai adăuga pe lista sponsorilor până la faza următoare a concursului, vă invităm să îi cunoaşteţi mai bine la BIFE-TIMB 2010!

Sponsorii:

S.C. Egger România S.R.L., sponsor principal

S.C. Cotta International S.R.L.

S.C. Tehnoprod S.R.L.

S.C. Silvarom S.A.

S.C. Mobila Sovata S.R.L.

S.C. Alro International S.R.L.

S.C. Industries Elite S.A.

S.C. Mobex S.A.

S.C. Mobila Dalin S.R.L.

S.C. Ronex Producţie S.R.L.

S.C. Losan România S.R.L.

S.C. Adorianis Trans S.R.L.

De asemenea, până acum şi-au mai declarat intenţia de a sponsoriza concursul încă cinci firme importante de mobilier şi se aşteaptă ca în perioada următoare să se perfecteze formalităţile pentru definitivarea statutului lor de sponsori oficiali ai evenimentului de anul acesta...

Şi lista rămâne deschisă, orice persoană juridică doritoare putând să devină sponsor al Concursul Naţional de Design de Mobilier de Avangardă, contactând Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România. Modalităţile prin care puteţi deveni sponsori ai competiţiei sunt: donaţii; oferirea de materii prime şi / sau materiale specifice pentru realizarea prototipurilor; oferirea executării gratuite a unui proiect (produs) calificat să participe la faza “Prototip” a Concursului.

Andreea Paraschiv
Copyright © 2009 APMR | Contact