Mobila - nr. 2/2010

Colateral

Schimbările climatice

English translation: Climatic changes

Priorităţi pentru protecţia mediului

Semnalele de poluare a mediului au devenit tot mai evidente de la sfârşitul anilor 60. Reducerea stratului de ozon cu 10%, creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră, creşterea nivelului apelor mării, precum şi numeroasele consecinţe ale acestor dereglări atrag insistent atenţia oameniilor de ştiinţă din ţările avansate ale lumii. Conştientizarea riscurilor la care ne-am supus abuzând de-a lungul timpului de generozitatea eco-sistemului a determinat o amplă mişcare de cooperare la nivel internaţional, iar astăzi atenuarea schimbărilor climatice reprezintă unul din domeniile prioritare de acţiune în politicile europene de mediu.

Protocolul de la Kyoto din anul 1997 a fost primul pas către o schimbare de atitudine economică şi politică, primul răspuns la îngrijorarea crescândă a cercetătorilor, şi a reprezentat primul acord global în direcţia unei acţiuni globale pentru stoparea fenomenului de schimbare climatică. Pe termen scurt, acest Protocol a avut ca obiectiv diminuarea cu 8% a emisiei de gaze cu efect de seră, între anii 2008-2012, faţă de nivelul corespunzător anului 1990, urmând ca între anii 2010 şi 2020 să se obţină diminuarea cu câte un punct procentual suplimentar, anual. După retragerea Statelor Unite, în 2001, cel mai important susţinător al Protocolului pentru realizarea acestui obiectiv a devenit Uniunea Europeană, care a lansat în anul 2000 Programul European asupra Schimbării Climatice.

Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului sunt obiective comunitare transpuse în diferite planuri de acţiune pentru mediu, în care responsabilitatea principală revine statelor membre, care trebuie să susţină şi să se implice în procesul de decizie la nivel comunitar.

Pentru ameliorarea schimbărilor climatice este în proces de revizie internaţională documentul numit Protocolul de la Gothe­burg asupra poluării transfrontaliere pe distanţe lungi (CLRTAP), privind stabilirea unor plafoane naţionale pentru cei mai importanţi poluanţi, respectiv compuşii organici volatili (COV), dioxidul de azot, amoniacul şi pulberile cu efect în formarea ozonului troposferic.

Acest Protocol face parte

 

Pentru versiunea completă a articolului şi multe altele, cel puţin la fel de interesante, solicitaţi un exemplar de la redacţie: abonamente@apmr.eu


 

Ing. chim. Ioana Petcu
Copyright © 2009 APMR | Contact