Mobila - nr. 5/2009
Creativ


Un scaun fără cusur
Creaţia designerului Stefan Diez: scaunul Houdini pentru E15
Noul scaun lansat de firma e15 arată cumva diferit. Acest produs de mobilier primordial a fascinat designerii de produse, deoarece „Houdini” pare să fie neobişnuit de familiar şi totuşi modern. În acest produs combinaţia între vechi şi nou creează iluzia de a fi numai superficială, deoarece văzându-l nu putem să ne dăm seama imediat că a fost proiectat şi produs utilizând tehnologia state-of-the-art, de ultimă generaţie, şi totuşi este realizat în totalitate din lemn, fiind creaţia ingenioasă a designerului german Stefan Diez.
Unul dintre cei mai aclamaţi designeri germani, Stefan Diez a demonstrat deja în nenumărate rânduri că are abilitate pentru designul de scaune, cu proiectele sale Thonet şi Wilkhahn. Marca germană de mobilă e15 a cerut de la designerul ce trăieşte în München să creeze o întreagă familie de scaune. Prima întrebare ce şi-a pus-o designerul a fost: cum trebuie să arate scaunele proiectate de el să se potrivească armonios cu mesele arhetipale e15? Primele modele având acelaşi aspect ca aceste mese nu au avut succes.
„Ne-am dat seama că avem nevoie de forme cu totul diferite, forme care să fie exact opusul lui e15, deoarece altfel obţinem două lucruri care se anulează reciproc” – a declarat Stefan Diez. Atmosfera de concentrare care domină atelierul său ne lasă impresia că în orice moment poate să apară o idee inovatoare din careva colţ. Modelele fiind aşezate unul peste celălalt, vizitatorul trăieşte cu teama că se va aşeza pe un prototip care nu este încă prea stabil.
Problematizare
S-a ajuns la concluzia că scaunul care se va potrivi cu mesele lineare e15 trebuie să fie graţios şi uşor curbat, rustic într-o manieră clasică, şi în acelaşi timp modern. Au existat şi câteva cerinţe obligatorii, cum ar fi: filozofia lui e15 referitoare la simplicitate şi alegerea materialului: lemnul.
A doua problemă a lui Stefan Diez a fost: cum se poate atinge conceptul gândit de el – bazat pe forme stricte, cvasi-rustice – fără să se construiască stereotipuri, sau să se utilizeze plastic. În final ideea a venit în urma observării modelelor de hârtie folosite frecvent de Diez, care au o calitate estetică specială. Procesul constă în tăierea unor fâşii de hârtie şi capsarea lor pentru a crea forme complexe de scaune.
Artizanal şi high-tech
Astfel Diez a construit un scaun din fâşii. Fiecare parte a
scaunului a fost la început, de formă plată. Forma a rezultat din îndoirea
furnirului de stejar de grosime de numai
Pentru versiunea completă a articolului şi multe altele,
cel puţin la fel de interesante, solicitaţi un exemplar de la redacţie:
abonamente@apmr.eu
